Dintre capetele “luminate” ale celor care ne conduc, multi isi chinuie neuronii si platesc valize de bani unora care sa faca cercetare sa descopere ce ne defineste pe noi mai bine ca tara, ca natie, sa putem atrage si noi cat mai multi vizitatori, in conditia unei concurente de-a dreptul sangeroase in plan european, ca sa nu mai zic ceva de cel mondial. Ca tara ce sa spun?! Intr-adevar, avem locuri frumoase, de care nu ne ocupam. Din pacate.

Ca oameni, ce sa mai zic?! Cred ca suntem o natie de mari zapaciti, care ar da totul de-o parte pentru distractia, sub orice forma; petreceri, nunti, discoteci, spectacole in aer liber, artificii si multe altele. Ne place sa radem, facem mishto aproape din orice, oricand si de oricine, ne mai place sa mancam zdravan, sa bem sanatos, dansam in toate felurile, de la traditionalele burice, pana la mai putin inteleasa muzica de club si de ce sa nu recunosc, sa si cantam. Mai nou, suntem apreciati in mai toata lumea cu muzica noastra de club, care ne-a adus pe o pozitie demna de invidiat, daca ar fi sa privim cu mintea de vreo 10-15 ani in urma.

Stau si ma intreb daca n-ar fi fost mult mai simplu, sa speculam in plan international aceasta situatie care a aparut de la sine si  care a facut multi europeni si nu numai, sa scrie in comment-urile de pe youtube de nenumarate ori “I love you Romania!” “‘ I have to visit this country !”. 50 de milioane de vizualizari Eduard Maya, vreo 24 de milioane Inna si restul celor care reusesc sa atraga atentia lumii cu o medie de un milion de vizualizari. Din toti oameni astia care au aflat cate ceva despre Romania, daca am reusi pentru inceput sa atragem vreo cateva zeci de mii de turisti pe an, cum ar fi? Sa vina sa-si cheltuie banii prin discotecile noastre, sa urce pe muntii nostrii prin toate statiunile, pe litoralul care este asa cum il stim, sper ca pentru moment, sa faca orice in limitele bunului simt, numai sa constientizeze ca “Romania este locul in care exista distractia!”